Noi si natura

De data asta nu vreau sa scriu nimic, vreau doar sa va intreb: care e atitudinea voastra fatza de natura? Care credeti ca e raportul dintre voi (ca specie, dar si ca individ) cu ea?

Datorita ei corpul meu poate functiona la parametrii optimi, datorita ei tot el se poate regenera (vindeca) daca-i ofer conditiile necesare (adica sa nu stau prin locuri inchise si sa sper ca ma pot vindeca, chiar si alimentatie care sa-l vitalizeze sau sa-l ajute sa ajunga la un echilibru de functionalitate).
Tot in natura regasesc alte manifestari decat ce pot eu realiza fie dpdv fizic, fie emotional, fie mental (in felul meu propriu)...practic o inteligenta a naturii, o forma de organizare pe care eu nu o pot controla, functioneaza independent de mine si totusi prin ce sunt eu aici pot aduce ceva nou atat cat pot actiona.

Mi-a placut natura de cand am fost mic, de cand tatal meu a avut ideea si intentia de a ma duce de pe la 3 ani prin paduri si sa ma plimbe prin natura, departe de orase. Mi-a folosit experienta asta pentru ca, mic fiind, am putut trai in natura altfel decat as fi facut-o la varste mai inaintate. Si de atunci mi-a ramas atractia fata de padure, pustiuri, munti, vegetatie si animale in general.

Atitudinea mea fata de natura nu o pot cuantifica in cateva randuri. Per total, pot spune ca ma simt mic in natura, si nu ma pot considera cumva "seful" pe acolo ci doar un invitat, care daca nu stie sa o respecte, mai mult pierde decat sa castige. Faptul ca ma simt ca acasa, ca intr-un adapost in padure (oricare ar fi ea), spune multe. Si nu ma refer doar din punctul de vedere al resurselor fizice care mi le-ar oferi. Senzatia asta nu am creat-o in mine, ci a aparut treptat, pe masura ce am tot trait prin natura.