Iluzie sau realitate ..

Ce te faci cand vrei sa vorbesti cu cineva dar nu este nimeni aproape ?
Cand gandurile tale o iau razna departe, foarte departe.
Astazi imi scriu povestea. Nu pentru voi, nu pentru timp sau eternitate ci pentru mine ca sa nu ma mai ascund. Cu siguranta voi umfla unele chestii, deoarece ego-ul meu se simte foarte ranit, dar nu-i nimic, ii trece lui!

Povestea incepe pe cand aveam 16 ani si doar ce intrasem in liceu. Imi placea de un amic de-al meu (ne cunosteam de cativa ani si ne intelegeam destul de bine) si lui de mine. Exista o atractie intre noi inca de mici. In noaptea de Revelion a dat petrecere la el (stiam ca se bagase intr-o relatie) si s-au imbatat cam toti pe acolo, iar el tot a incercat sa ma sarute, era destul de insistent. Prietena lui nu era acolo. Cu toate astea am refuzat avansurile lui pentru ca stiam ca are o prietena si ceva imi spunea sa stau deoparte. Am plecat de la petrecere deoarece nu se oprea. Apoi, in perioada urmatoare si-a tot cerut scuze pentru actiunile sale. In urma acestui eveniment, am ales o alta persoana cu care sa stau. Sa ii zicem X. Pe X il stiam de pe internet, ma intelegeam foarte bine cu el, vorbeam despre multe lucruri si cred ca in el am gasit alinare pentru multe lucruri.

De ce vorbesc despre acest episod? Ei, bine pentru ca mie mi se pare un adevarat declansator pentru alegerea mea de a merge intr-o alta directie. Foarte usor as putea spune ca a fost un moment de slabiciune. Pe acest X il vedeam ca fiind perfect (apropo de slayer). A venit si vremea in care ne-am intalnit. Era cam tacut cu cei din jur, numai cu mine nu. Nu m-a deranjat acest lucru crezand ca poate se va deschide, ca asa este la inceput. Treptat am inceput sa ne inchidem intr-o lume a noastra mai mult influentata de gandurile lui, de faptele lui. Pe scurt, m-am dat dupa el. Si asa am stat aproape 6 ani de zile. Perioada in care am tot crezut ca el, de fapt, nu e singuratic, ci doar mai are putin si se deschide si mai mult si ca este un neinteles de cei din jur. Mai mereu am crezut ca poate sunt eu de vina sau ceilalti. Recent, ne-am mutat impreuna si am locuit asa timp de aproape 6 luni de zile. Perioada asta a fost importanta pentru mine ca sa imi pot da seama de mai multe lucruri in legatura cu persoana sa. Stresul acumulat de activitatile de zi cu zi precum si alti factori m-au facut sa ma trezesc intr-o zi spunandu-mi ca eu nu mai vreau sa stau cu el. Asa brusc am luat decizia asta. A urmat o perioada de vreo trei saptamani in care am oscilat, in care zicea ca o sa faca niste schimbari. A si incercat asta, numai ca eu am ajuns la un punct in care nu ma mai interesa nicio schimbare. Doream doar sa plec. Asta am si facut.

Am continuat sa vorbim pentru ca eu credeam ca putem sa fim amici in continuare. Incet a inceput sa ma deranjeze modul lui de a vorbi, de a se comporta. Asta ma enerva la culme. Doream sa ma vindec de reactiile mele fata de el si am inceput sa ma intalnesc, sa vorbesc cu el. Asa am facut vreo cateva zile. Bineinteles ca el credea ca ma voi reintoarce la el si chestii de genul. I-am zis clar ca nu se va intampla asta si ca ma intalnesc cu el doar sa ma vindec de starile de nervozitate pe care le am atunci cand sunt cu el. Cum i-a picat asta nu stiu, dar nici nu ma intereseaza. Recent, stabilisem o alta intalnire cu el doar ca in aceeasi zi (atunci cand trebuia sa ne intalnim) mi-am dat seama ca nu mai simt nevoia sa ii vorbesc, sa il ascult, nu imi mai aminteam de el.

Consecintele din urma relatiei sunt numeroase si unele grave. Destule inca mai ies la suprafata cand nici nu ma astept. Ceea ce stiu sigur este faptul ca m-am schimbat, ca am incheiat un capitol din viata mea despre care nu imi amintesc foarte multe. Am uitat si nici nu simt dorinta de a-mi aminti. Ciudat este faptul ca de cand ne-am despartit mi-au tot venit in minte amintiri dinaintea perioadei in care am stat impreuna, din copilarie, atunci cand eram vesela, cand radeam, cand eram eu insami necenzurata de nimeni. In urma acestei relatii mi-am dat seama de unele probleme pe care le-am avut si mai am: teama de singuratate, cenzurari sexuale, lipsa de incredere si sinceritate in mine, lipsa de iubire fata de propria persoana, etc.

A fi cu cineva poate dauna grav sanatatii atunci cand nu esti cu capul pe umeri. Limita dintre iluzie si realitate devine atat de mica, atat de greu de vazut incat nu mai stii cine esti.
In prezent ma simt libera, mai libera ca oricand si plina de viata. Stiu ca viata mea va fi destul de interesanta de acum incolo si plina de surprise din care sa invat cu ochii deschisi, asta imi doresc.

Inchei nota ascultand o melodie singura in noapte. O alta noapte fara somn pentru ca inca mai sunt damaged.

Cauza principala pentru daunele care le traieste un om intr-o relatie cu alt om (prietenie apropiata sau o relatie "amoroasa") am observat ca este atasamentul. Tendinta constanta a omului de a se agata intr-o realitate il face sa-si formeze "lanturi" cu care sa se prinda de diverse stari, persoane, locatii, diversi stimuli, care nu numai ca raman in memorie (astfel formand si atasamente emotionale care rezista ani buni) dar il si obliga pe om sa le tot hraneasca si sa le reintareasca. Indiferent ca e vorba de experiente placute sau neplacute care au stat la baza acestor atasamente, ele dau senzatia in timp ca ceva nu e ok.

In cazul atasamentelor de experiente neplacute (fie neplacute pe loc, fie cauzatoare de neplacere abia dupa ani de zile), atasamentele in sine sunt cele care dau senzatia de daune ("damaged"), pierdere, gol sufletesc etc. La propriu cu persoana ta nu este nimic in neregula. Faptul ca tu esti murdara de noroi este doar ceva PE pielea ta, nu IN corpul tau. Si totusi oamenii simt nevoia sau cred ca trebuie sa se "repare" pentru ca sunt "distrusi", in astfel de situatii. Tot ce trebuie sa invete sa faca este mai intai sa constientizeze adevarata natura a situatiei (asa cum am descris-o mai sus, este realizarea mea din experientele trecute), si sa rupa aceste lanturi prin a nu mai da importanta subiectului atasamentului. Cum ? Acceptand sa-l vada in adevarata sa forma, fara emotii pe fundal.

Evident, mintea va turui intr-una ca e greu, e dificil, dureaza mult, nu va merge etc. Dar acest sir de ganduri este tot produsul secundar al atasamentelor, un fel de "firewall" mental care incearca sa te tinta departe de acele legaturi pe care le-ai format. Mintea va lupta sa apere atat creatiile tale pozitive (care te ajuta cu adevarat) cat si pe cele negative (care iti dauneaza) pentru simplul fapt ca asa este construita: tu plasezi ceva in ea, ii oferi hrana, si acel ceva va prinde viata si va functiona exact cum l-ai creat. Ex: iti doresti ca un om superb la prima vedere sa nu plece niciodata din viata ta; apoi descoperi ca de fapt nu e atat de superb, ca are niste laturi negative care treptat incep sa fie tot mai iritante; intr-un final iti devin respingatoare si nu stii cum sa scapi pentru ca tu, mental, ai tot investit in dorinta ta ca acel om sa nu plece de langa tine -> de aici dificultatea de a te desprinde de un atasament format in luni sau ani de zile.

Totul e un joc in mintea ta. Si emotiile urmeaza mintea foarte rapid si fidel. Nu e nimic in neregula cu tine, nu esti "damaged". Spala acele legaturi formate candva si ai sa treci peste. Considera-te distrusa/afectata puternic, si iti vei da de lucru mult timp, cand de fapt n-ai avea nevoie de asa ceva.

Aici vreau sa adaug ceva la ce a spus Saturnator, legat de alt topic si anume cel cu Nevoia de ceilalti . Usor de zis "spala acele legaturi formate candva si ai sa treci peste" dar destul de greu de facut stand singur, ascultand muzica sau cine stie ce.. daca mai poti face altceva.

Aici intervine nevoie de ceilalti. Un prieten bun dar de regula mai multi, iti pot lua mintea de la gandurile gri ce te macina constant. Eu de exemplu de cand am patit ce am patit, in fiecare dimineata ma trezesc cu aceleasi ganduri si aceleasi imagini in cap care m-au facut sa ma simt si psihic si fizic leguminos.

Cateva ore de socializare, discutii despre una alta pot face bine la minte, si vindecarea cu siguranta va veni mai rapid.

BTW, cred ca dau intr-o mica gastrita.

Da, vine mai repede vindecarea. Si stii de ce? Pentru ca esti distras, uiti de acele ganduri prin faptul ca faci altceva, interactionezi cu niste oameni, faci niste glume, razi, te bucuri poate de viata. E ca si cum ai fugi de tine insuti. Cu siguranta este mai greu sa iti spui tie insuti sa nu te mai gandesti la acel lucru deoarece mintea turuie la greu, are ce mesteca pentru ca tu ai ce sa ii dai. Atentia ta se indreapta mai mereu spre trecut, uitand prezentul. Uiti ca te afli intr-o camera, uiti ca treci pe langa un copac sau chestii de genul. Pe cand un stimul (cum sunt prietenii tai) te fac automat sa te gandesti la altceva. Doar ca asta ramane undeva in subconstient si s-ar putea sa se intoarca cand nu te astepti. Asa ca nu te pacali pe tine insuti ca s-a terminat. Mai raman unele chestii daca nu reusesti sa te detasezi, sa iti dai seama ca de fapt nu e mare lucru, ci doar ceva din tine vrea sa fie mare lucru. E doar o exagerare atat.

PS: muzica e doar ceva ce te poate ajuta, nu spun ca te va vindeca. Fiecare are propriile metode. La mine functioneaza asta destul de bine.

Nu s-a terminat nimic pana nu esti convins total ca s-a terminat, indiferent de conditii si situatii.

Interactionand cu alti oameni, lejeri si distractivi, parca simti ca gravitatea trairilor tale este de fapt o tampenie. Ca de fapt, totul e mai usor decat pare. Ca sunt lucruri multiple de care merita sa te bucuri, si ca sunt prostii mult mai mari pe lumea asta care sa provoace suferinta. Este utila interactionarea asta cu prietenii. Dar pana la urma, tot trebuie sa-ti confrunti "demonii", sa te impaci cu ei si sa le spui adio cand nu mai au influenta in tine.

Mai... nu-s de acord cu voi, cu faptul ca e nevoie sa te confrunti imediat cu starile neplacute. Tu, Temiz, de exemplu, abia acum simti impactul neplacut al relatiei din care ai iesit, la multe saptamani dupa final, nu? Ai avut deci nevoie de o perioada de uitare, in care sa te echilibrezi si sa iti indrepti directia spre altceva. abia dupa asta a venit momentul potrivit sa iasa toate "relele" la iveala, iar acum esti mult mai pregatita sa le infrunti si invingi. Cam asa e si cu Slayer, are nevoie sa fie distras o vreme si apoi, cand impactul trece, sa se poata intoarce cu gandul la ce-a fost si sa poata procesa corect, la rece, nu influentat de durerea emotionala. Si la mine a functionat la fel, o a va povestesvc mai incolo despre relatia mea-esec de acum cativa ani, pe care multa vreme am uitat-o de parca cineva mi-ar fi sters memoria si anii aia au disparut, ca apoi sa-mi amintesc treptat evenimente, pe masura ce le puteam face fatza.

Nu am zis in niciun moment ca trebuie sa uite imediat. Nici nu se poate intampla asta. Mai mult a fost o discutie despre metoda pe care sa o aplici pentru a nu mai fi afectat. Mentionez ca pentru fiecare in parte o metoda poate functiona mai usor, alta mai greu si tot asa. Plus ca nu toate ni se potrivesc. Pot chiar sa si demonstrez: slayer spunea "cateva ore de socializare, discutii despre una alta pot face bine la minte, si vindecarea cu siguranta va veni mai rapid."

Apoi, eu am explicat de ce considera ca vine vindecarea mai rapid si ca exista riscul de a crede ca se vindeca, insa doar la suprafata daca fuge de el insusi (nu spun ca am dreptate). Cum spunea si Saturnaatar: "pana la urma, tot trebuie sa-ti infrunti <<demonii>>, sa te impaci cu ei si sa le spui adio cand nu mai au influenta in tine."

Pana la urma vindecarea poate sa vina pur si simplu, atunci cand nu te astepti, mai devreme sau mai tarziu. Oricat am incerca sa vorbim cu o persoana, reusim sa ne descarcam si de multe ori cam atat, pentru ca oricum "rana" tot in noi ramane, noi trebuie sa ne confruntam cu noi (spun din punctul meu de vedere). Nimeni nu poate face schimbarea din tine, doar tu! Asta se va intampla la momentul potrivit. Si da, e normal sa se simta slayer astfel pentru ca e noua rana.
Cu toate astea trebuie sa atrag atentia ca sunt unii oameni care nu pot sa treaca usor peste unele lucruri, unii raman blocati in ele. Sinceritatea fata de persoana proprie poate ajuta.
Si da, eu mai resimt acele ramasite Am invatat sa nu le mai regret ci doar sa le iau ca pe niste experiente din care imi scot la iveala anumite trasaturi de ale mele.

P.S: Asteptam sa ascultam si povestea ta, Corinna

Da, temiz, ai dreptate, oamenii pot doar sa ajute cateodata doar pentru moment, iar dupa cateva ore sa iti revina mintea la locul ei nebun.
Pentru ca tot m-ati adus in discutie, eu acum de exemplu, nu vreau si nu pot sa ignor prezenta feminina care a intervenit si mi-a luat mintea de la alte ganduri tampite din fosta relatie. Am sa incerc sa obisnuiesc constiinta sa stea dracului la locul ei si sa actionez cat mai puternic daca am ocazia. Sunt beat, maine probabil voi gandi altfel. Scuze...

Ai zis: "nu pot sa ignor". E mai degraba acel "nu vreau". Si vei face asta pana cand te vei satura. Asta imi aduce de unele stari mai putin placute in care obisnuim sa ne complacem, sa ne adancim in ele si mai mult, sa le amplificam ca si cum ne-ar placea sa facem asta. Asta mi se intampla si mie acum. Probabil ca avem ceva de invatat din ele.