Rusinea de a fi roman

Va suna cunoscut? Ati trait-o sau ati auzit pe cineva care isi exprima rusinea de a fi roman?

Deschid aceasta discutie pentru ca cred ca este relevanta pentru noi, cei care ne desfasuram vietile in spatiul mioritic, punandu-ne probleme de adaptare si uneori chiar de supravietuire. Tema are o importanta deosebita pentru mine: recent am realizat cat m-a marcat rusinea de a fi romanca si la ce mecanisme de aparare am apelat, cu cata impulsivitate si neimpacare m-am aruncat in iluzia apartenentei la un alt popor, la ce dezastru emotional m-au adus gesturile mele si cat de greu mi-a fost sa-mi adun ramasitele self-esteemului si sa-mi construiesc aici o identitate. Am inteles apoi ca acesta nu este un fenomen izolat, ca multi dintre noi suferim de aceasta rusine, de aceasta ura de sine, ca ea a fost observata si descrisa de minti mari cu mult inainte, ca pot regasi aceleasi framantari (poate si solutii) la cei din jur, ca si in carti.

Va invit asadar sa ne gandim ce inseamna rusinea de a fi roman, daca ati trait-o voi insiva, ce exemple va vin in minte, ce solutii individuale ati gasit, daca credeti ca exista solutii colective si care ar fi acestea.

Ciudat ca am gasit acest topic chiar azi. Oare cati romani mai stiu ce sarbatorim pe 24 ianuarie?
Mie niciodata nu mi-a fost rusine ca sunt romanca. Dimpotriva, ma simt mandra. Si am si alte exemple de romani mandri de nationalitatea lor.
De ce sa-mi fie rusine? De ce sa platesc eu pretul publicitatii negative facute de televiziuni? Nu ma simt vinovata cu nimic.

Treaba e ca voi vorbiti din perspective total diferite... Una e sa apreciezi cum e sa fii roman din tara, alta e sa dai de impactul reputatiei romanilor in afara.
Personal, nu m-am lovit de probleme din cauza asta, fiindca n-am calatorit in strainatate, iar majoritatea strainilor cu care am discutat (online sau turisti) erau cu mintea deschisa si dispusi sa cunoasca, nu doar sa critice.

@ Joalex,
Mandria de a fi roman ma intereseaza la fel de mult! Mi-ar placea sa aud mai multe despre asta. Cum se manifesta mandria de a fi roman , altfel spus, de ce esti mandra ca esti romanca? Iar despre "de ce sa" nu pot sa spun decat atat: "de ce sa" ne fie rusine este o intrebare cu raspuns amplu si chiar daca nu vedem nici un motiv constient pentru care "sa" ne fie rusine, in multi dintre noi exista aceasta traire. Aceasta intrebare poate coexista cu ura de sine. In alta ordine de idei, daca e sa dau crezare unor scriitori care-si exprimau rusinea mult inaintea televiziunii, ea nu este rezultatul publicitatii negative facute de TV, ci o "trasatura" mult mai veche a noastra. Cat despre "nu ma simt vinovata cu nimic", imi place mult cum ai legat ideea de rusine de ideea de vinovatie. Oare romanii care se urasc pe sine se simt vinovati de ceva?

@ Corinna,
Nu tocmai... Nu ma refer la cum suntem vazuti in afara, ci la autodeprecierea de zi cu zi manifestata in neincredere, autodispret, sentimentul neputintei, care razbat de multe ori in fraze si zicale umilitoare despre noi ca popor ("ca la noi la nimenea" etc) si care pe multi ii face, de exemplu, sa incerce solutia emigrarii.

Am calatorit in strainatate. Am avut rara onoare sa-mi reprezint tara la un workshop international si am fost placut surprinsa de interesul celorlalti pentru traumele istoriei noastre - in special cele din perioada comunista. Cel mai relevant moment a fost insa urmatorul: mi s-a spus la un moment dat ca am reusit sa le creez o mai buna imagine despre fragilitatea identitatii romanesti, de ce anumiti romani pe care i-au intalnit au reactii (pana atunci de neinteles pentru ei) de nesiguranta de sine, autodepreciere, chiar o doza de paranoia: "ma tratezi asa pentru ca sunt roman". Impresia mea a fost ...nicidecum ca suntem vazuti rau in afara (desi in anumite cercuri poate sa fie adevarat), ci ca purtam cu noi, in noi, aceasta umilinta permanenta. Eu una am trait-o si m-am zbatut sa o exprim, pana am vazut o sclipire de intelegere in ochii cuiva care nu a trait acest gen de apasare identitara.

@Mihneea,
Imi place cum ai facut legatura cu trecutul. Intr-adevar, suntem un popor patit, care, asemeni unei persoane, poate avea anumite trairi ascunse bine in subconstient.
De ce sunt mandra ca sunt romanca? Datorita lui Eminescu, Ion Creanga, Brancusi, Eliade. Datorita lui Mihai Viteazu si Apostolului Andrei. Datorita bogatiei de proverbe scrise parca cu scopul de-a deveni unelte care sa ne scoata din orice situatie.
Sunt mandra pentru ca imi iubesc tara, asa cum iubesc fiecare roman ce a uitat de el din simpla frica.
Si ma opresc aici, inainte sa devin prea inflacarata...

Rusinea de a fi roman nu am cum s-o traiesc. Din cateva motive.
1. Nu imi atribui eticheta asta intr-un fel in care sa-mi poata provoca rusine. Iar daca mi-o atribuie careva, e problema lui.

2. Nu poate sa-mi fie rusine ca sunt roman din moment ce nu sunt mandru ca sunt roman. De ce ? [You must be registered and logged in to see this link.] Pentru cei care nu vor sa vada cele 2 minute si ceva, le spun pe scurt. Cum pot sa fiu mandru ca sunt roman, din moment ce nu e realizarea mea ca sunt roman ? Am fost nascut aici, e un "accident genetic", nu a fost o alegere constienta sau ceva dobandit. E ca si cum as spune ca sunt mandru ca sunt inalt. Sunt de acord cu George Carlin; mandru sa fii de ceva realizat prin propriu efort, nu de ceva la care nu ai contribuit deloc. In rest, pot fi cel mult fericit ca sunt roman.

3. Nu am iesit inca in afara tarii sa ma confrunt cu situatia in care sa fiu tratat aiurea de careva doar pentru ca sunt roman. Dar daca s-ar ajunge acolo, si m-ar deprecia doar din cauza natiei mele, nu din cauza vreunui defect care chiar sa-l am, ar fi un semn clar ca nu am ce cauta printre acele capete patrate.

Aici e un mic interviu despre parerea strainilor in legatura cu romanii, atat la modul general cat si personal:
Mic articol plus varianta video: [You must be registered and logged in to see this link.]

Varianta video: [You must be registered and logged in to see this link.]

In legatura cu acea autodepreciere, consider ca ea ne-a fost indusa de-a lungul timpului din cauza evenimentelor petrecute atat pe plan national cat si mondial. Atat in mass-media cat si in jur exista un pesimism care pare sa caracterizeze tot poporul, insa nu trebuie generalizat. Multi din stramosii nostri au prins vremuri grele, dar sunt sigura ca au fost si multumiti in saracia lor, puneau accent pe alte valori. Acum, suntem invatati sa devenim competitivi, sa alergam dupa partea materiala.

Da, avem parti rele, precum si bune, insa depinde de noi pe care din ele sa ne axam si, desigur, sa le acceptam. De foarte multe ori auzim vorbindu-se ca noi suntem saraci, ca Occidentul este dezvoltat economic, iar noi nu vom ajunge niciodata ca ei (din nou, sa privesti in curtea vecinului), ca suntem usor de manipulat, ca suntem hoti, etc. De asemenea, exista si vorbe pozitive la adresa noastra, desi mai putine.

Am fost plecata de cateva ori din tara (perioade scurte), nu am avut nicio urma de stanjenire fata de acele persoane straine intalnite. Am inceput cu premisa ca suntem oameni, nu ca ei sunt straini, iar eu romanca. Am incercat sa comunicam unul cu celalalt, am considerat-o ca pe o experienta, ca pe o noua modalitate de a intalni alte mentalitati.
Acum, depinde de fiecare in parte modul in care priveste oamenii din alte tari, cum se priveste pe sine ca om si abia apoi ca roman (desi asta ar trebui sa conteze mai putin) pentru a se putea discuta despre stima de sine.